Lânga poarta vesniciei îmi pun faptele-n cântar

Lânga poarta vesniciei îmi pun faptele-n cântar dar oricât mi-au fost de bune, astazi fara pret îmi par. Doamne, cum sa cred prin fapte c-as intra-n cetatea Ta numai harul, numai harul singur e salvarea mea. Iata, din belsugul pâinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat câta mi-am oprit-o mie, iar la altii cât-am dat! Iata, din iertarea multa care-am tot primit-o eu ce usor mi-am dat-o mie, iar la altii cât de greu! Iata, din blândetea dulce care-ntr-una am primit cât de larg am fost cu mine, iar cu altii ce zgârcit. Si din marea-mi datorie chiar putinul ce l-am dat Doamne, cât e cu mândrie si cu laude-ntinat!