Cand ajungi sa-ti fii tu insuti o povara
Cand ajungi sa-ti fii tu insuti o povara,
Cand dureri de ne'nteles te-apasa greu,
Cand pe cer sunt numai flori de primavara,
Iar in tine frunze moarte cad mereu...
Cand pe tainice urzeli, ce se destrama
Ratacesti ca un pescar dezamagit
N-auzi tu un glas de Tata ce te cheama?
N-auzi tu suspinul tainicei iubiri?
Intoarce-te la Domnul,
Asa cum esti cu zdrente-n suflet si poveri!
Intoarce-te la Domnul!
Un cuget nou si-o alta inima sa-I ceri!
Intoarce-te la Domnul!
La pieptul Lui, sa-L intelegi cat te-a iubit...
Crezand in jertfa-I sfanta, vei plange fericit...
Intoarce-te la Domnul, copil ratacit!
Ca-ntr-un joc, legandu-ti ochii cu naframa
Tu alergi sa prinzi naluca unui vis,
Dar opreste-te din drum si vezi, ia seama:
Pasii tai se-ndreapta-n graba spre abis!
In zadar, pandesti naluca fericirii!
In zadar, apuci cu pumnii amandoi!
Vei plati, din nou, tribut dezamagirii,
Obosit... cu ochii... plansi... cu pumnii goi...