Eram copil, si-atata bucurie

Eram copil, si-atata bucurie Ma insotea pe calea spre Hristos! Aveam fiorul sfant de nostalgie, Cand mici poveri ma apasau in jos. In primaveri, treceam prin lungi zavoaie Si canturi ascultam de ciocarlii; Vedeam seninul cald, chiar si pe ploaie; Cantam patruns de sfinte melodii. Dar mai apoi, fiind pribeag prin lume, Am fost atras de amagiri mereu; Crezand ca au si slava si renume, Mi-au stins cautarea dupa Dumnezeu. Cautam mahnit adesea fericirea Si, cand mi se parea ca o gaseam, Eram mai trist, era nefericirea - Dezamagit si frant iar ramaneam. Tarziu am intalnit un sfant pe cale Si eu i-am spus ce-n suflet am avut; M-a ascultat, apoi mi-a zis cu jale: „Intoarce-te de unde ai cazut!" Azi m-am intors, imi pare rau de anii Ce i-am pierdut si nu i-am folosit; Imi plang trecutul: „Doamne,-Ti cer iertare... Primeste-ma din drumul ratacit!... Mai da-mi, o, Doamne, iar divinul cantec Ce ma-nsotea cand eu eram umil! Mai da-mi seninul anilor de fraged Ca si atunci cand eu eram... copil...