Un lung tren ne pare viata
Un lung tren ne pare viata;
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne mai dam seama
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte
Unde stam cate-un minut;
Pana sa ne mai dam seama,
Suna... pleaca... a trecut...
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc,
Si, in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare
Inainte tot privim,
Vrem s-ajungem tot mai iute,
La vreo gara ce-o dorim.
Ne trec zilele... trec anii...
Clipe sfinte si dureri,
Asteptand, hraniti de visuri,
Noi momente de placeri.
Multi copii voiosi se urca.
- Cati in tren ne-am intalnit!...
-Iar cate-un batran coboara;
Trist, de forta istovit...
Vine-odata insa vremea
Sa ne coboram si noi...
Ce n-am da atunci, o clipa
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Caci, pe cand privim in urma,
Plangem timpul ce-a trecut...
Suna gara vesniciei!...
Am trait, dar n-am stiut...