Mireasa Mea, batuta de furtuna, nemangaiata, vino! Vino!..
Mireasa Mea, batuta de furtuna, nemangaiata, vino! Vino!...
Ai inceput sa bajbai, prin negrul intuneric,
Ai inceput sa murmuri, in suferinta grea;
Ziceai ca s-a dus totul, nimic nu-i pentru tine,
Iar crucea ce ti-am dat-o, iti pare atat de grea.
Uitat-ai de nadejde si ce spune Cuvantul;
Uitat-ai tu de toate, pana si legamantul.
Ai inceput sa murmuri, sa mergi stramb pe carare,
Uitand fagaduinta, cereasca indurare.
Uitat-ai ce-a zis Domnul: ca-n noaptea cea amara,
Ca fulgul pe ceruri Isus o sa apara.
Descurajarea-ti mare, la ceruri, a ajuns;
Cu lacrime, la Tatal, iar mijloceste Isus:
„Vezi, Tata? Vezi copiii ce Mi I-ai dat in lume:
Se pierd in valuri grele, loviti sunt de durere;
Azi masa este gata, odaia-i pregatita...
Ma duc, Ma duc, o, Tata, ca sa-i aduc la nunta."
Acolo, vei gusta din fructe hranitoare;
Vei bea din apa vie ce e racoritoare.
Acolo, esti scutita de vant si vijelie.
„Amin!", Mireasa striga. „Amin, Isuse, Tie!"