E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita

E mult de cand e noapte si lumea-i bantuita De mii de duhuri rele cu-nselatoare soapte. Mi-e dor de Dimineata, in slava, rasarita... Strajerule, strajere, mai este mult din noapte?... Atati, din cei ce-asteapta, sunt coplesiti de jale, Trantiti de greutatea ce inima le-a smuls; Mi-e toata asteptarea, la glasul vestii tale: Strajerule, strajere, mai este oare mult?... Plang inimi sfasiate de lunga despartire... Si au atatea doruri... si-au suferit atat... Si-asteapta-ndurerate o clipa de iubire... Strajerule, strajere, o, cat mai este, cat?... E-atat de grea vegherea, cand noaptea se lungeste... Cand inimile-asteapta... si-n suflete e jale... Cand mistuie durerea... si plansul copleseste... Strajerule, strajere, ah! zorii nu rasar?... Mai este mult din noaptea aceea-ntunecoasa? Departe-s zorii zilei, seninei dimineti? Se fierb in jur talazuri... e marea furtunoasa... Strajerule, strajere, nu-i ceasul cel maret?... Atat de grea ni-e starea, cum n-a fost niciodata! Vin valuri mari si grele, cum n-am mai intalnit... Simtim c-a-noastre inimi curand n-or sa mai bata... Ah, suna rasaritul, strajerule iubit!... Ah, suna azi, strajere, sfarsitul suferintei, Sa rupi obezi si stavili de tarana si fier! Aduna-n sarbatoare, dorita biruinta Si nunta asteptata cu Mirele din cer!...