Se-aude, pe ulita satului meu
Se-aude, pe ulita satului meu,
Un ropot zorit de copite...
O voce... un glas care-l stiu numai eu...
Un chiot de doruri cumplite...
„E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune ca-i vantul, straine...
/: Caci, azi, eu zic: „Poate..." si maine la fel,
Dar poimaine-i sigur ca vine! :/
„Copila, Mireasa, ce Mire astepti?
Nu-i nimeni din cer ca sa vie...
Zadarnic, spre ulita ochii ti-ndrepti,
Caci ulita ta e pustie...
De cand adormira parintii strabuni,
Stau toate la fel neschimbate;
/: Ce chiot auzi tu! Ce stranii minuni!
Ce glas de vedenii ciudate?" :/
Se-aude, pe ulita satului meu,
Un glas peste lumea desarta;
Si, iata, un tanar ce-l stiu numai eu,
Se-arunca din sa langa poarta.
E, poate, Iubitul... e, poate, chiar El!...
Nu-mi spune ca-i vantul, straine...
/: Caci azi, eu zic: „Poate..." si maine la fel,
Dar poimaine-i sigur ca vine!... :/