Pe-al pribegiei drum, pleca sarmana
Pe-al pribegiei drum, pleca sarmana,
Din Israel, ca prada de razboi,
Firava, o fetita fara mama; o Tot suspina, privind mereu 'napoi:
„Ierusalime, caminul pacii, oO, mama, nu te-oi mai vedea...
Ma voi intoarce vreodata, oare,
S-ajung acasa-n tara mea?"
La un stapan, ca roaba, ea ajunse;
La capataiul ostirii Siriei.
Vazandu-l chinuit de lepra-i, zise:
„Sa mearga la profetul Elisei!
O, daca domnul ar fi-n Samaria,
Acolo ar fi vindecat...
De-ar merge-acolo, el afla calea
Spre Dumnezeu, cu-adevarat!"
El pleca la-mparat si ii transmite;
Acesta, auzindu-l s-a mahnit...
Dar vine Elisei si il trimite
La rau sa-si scalde trupul sau ranit.
Cu greu viteazul se cufundase
De sapte ori, jos in Iordan;
Dar, totusi, Domnul il vindecase
Si L-a slavit cu zel, Naman...
In graba, sirienii-au dus solia
Ce le-a vestit de Domnul Dumnezeu;
In ape jos, s-a cufundat mandria
Ca sa slujeasca pilda si credeu...
Oricine-arunca-n adanc pacatul,
Din nou se naste prin Isus!
Oriunde-am fi azi, pe tot uscatul,
Sa fim solia Sa, de sus!