Pe muntii Galaadului, rasuna
Pe muntii Galaadului, rasuna
Un cantec trist, cu dor nemangaiat;
Il canta tinere fecioare-n struna
Si plang o fiica-n cant indurerat.
Galaaditul Iefta Ii facuse
Lui Dumnezeu o juruinta grea:
De-l va invinge pe Amon, jertfeste
Pe primul care-l va intampina.
Dar Dumnezeu nu vrea jertfiri de viata;
Sa-I spui ca Iosua, alesul Lui:
„Cat despre mine, eu si-ntreaga casa
Ii vom sluji, cu toti, doar Domnului!"
...Dar insasi fiica lui 'nainte-i iese,
Iar Iefta s-a-ngrozit, s-a uluit;
Afland ea-i cere voie-n munti sa plece,
Sa-si planga fecioria-n plans cumplit.
Si prin poiene, prin padurea deasa,
Se urca tot mai sus si toate plang;
Dar soarele se-ascunde-n nori si lasa
Padurea cedrilor, in plans adanc...
Se-aude, parca, si-azi, de-atunci ecoul
Atat de trist si de sfasietor.
El parc-ar spune tuturor sa fie
Atenti, cu promisiuni facute-usor!