Era o zi de dalba primavara

Era o zi de dalba primavara, Cand pomi-s plini de mii de muguri verzi; Era o zi, cand, pe carari, ninsese Petale albe, floare de cires. Era un cer senin, senin albastru, Si-atatea flori, campia presara... Isi leganau, pe varfuri 'nalte, crinii, Potirul alb, frumos, de catifea. Si adia asa usor zefirul, In umbra deas-a codrilor din deal. Ascuns in iarba, ingana izvorul Cu susur lin, un cantec, pe-al lui mal. Asa era in ziua cand, Isuse, Pe Tine,-ntaia oara, Te-am vazut... Asa era: o zi de primavara, Cu dalbe flori, cand eu Te-am cunoscut... Eram pe iarba de matase-n lunca Si lacrimioare-mi adunam in brat; Tu ai trecut, si-n urma Ta, Isuse, Te-a urmarit privirea-mi, cu nesat. Erai frumos, ca soarele din ceruri, Cu fata alba, alba ca un crin; In parul Tau, luceau fiori de raze, Si-Ti era chipu-atata de senin! Tu ai trecut, si-n urma Ta, Isuse, Si soarele parea ca a palit; Asa-mi parea, Isuse, frumusetea... C-am stat in loc, si-n urma Te-am privit. Si-am strans la pieptu-mi lacrimioare Si-am coborat pe-acelasi deal de nea; Treceam, pierdut de dor, pe langa pomii-n floare, Iar vantu-n par petale-mi scutura... Era de vina oare primavara? Era de vina campul inverzit? Ce-a fost pe urma, nu-mi aduc aminte... Dar stiu, Isuse drag, ca Te-am iubit!... Atata stiu: ca Tu-mi esti totul, Doamne, Ca Te-am dorit, cu drag, mereu de-atunci Si ca pastrez, la pieptu-mi, lacrimioare, Din ziua cand Te-am cunoscut, Isus!