Dacă-aș fi stăpân pe lumea-ntreagă

Dacă-aș fi stăpân pe lumea-ntreagă Și pe Domnul dacă n-aș avea Toate lucrurile trecătoare Fericirea-n viață nu mi-ar da. Pot avea orice, dar fără Domnul Pagubă e tot câștigul meu, Nu-s aici plăceri să poată-ntrece Fericirea lângă Dumnezeu! Pot avea un nume plin de faimă Bogății ca nimeni pe pământ Dacă n-am nădejdea altor țărmuri Toate sunt aici ca pleava-n vânt. Ce câștig ar fi să pierd pe Domnul Ce-a dus crucea grea în locul meu? Poate oare da pământul pacea Ce-o găsesc doar lângă Dumnezeu?. Ce tristețe fără Salvatorul Prin atâtea grele încercări Și ce-ntunecime-n veșnicie Plânsete și-amare remușcări. Și de ce să stau fără salvare Când salvarea El mi-o dă în dar? Fără El e-atâta întuneric Veșnicia-ntreagă, un coșmar. Câtă bucurie lângă Domnul Ce duios balsam mângăietor! El păcatul șterge fără urmă Și dureri alină răbdător. Dacă-L am pe Isus, doar pe Isus, Pot sărac să fiu, disprețuit. El e slava mea, Mântuitorul, Sunt cu El bogat și fericit.