281.
Amar Îți era sufletul, o, Mielule
Amar Îți era sufletul,
O, Mielule Divin,
Când ai intrat în Ghetsimani,
Să-L rogi pe Tatăl Sfânt:
De-i cu putință
Ca paharul greu să treacă,
Dar, totuși, voia Ta,
O, scumpe Tată să se facă!
Cor:
O, du-mă Doamne,
Și pe mine-n Ghetsimani
Și să-mi arăți și mie unde Te-ai rugat,
Du-mă la Golgota,
Pe sinistrul munte,
Ca să plâng la cruce,
Unde ai răbdat!
Noi nu-I cunoaștem prețul
Și nici nu-l vom ști nicicând:
Vându-tu-L- ai tu, Iudo,
Pentru cei treizeci de-arginți…
Intrară în grădină o mulțime de avari
Ca să-L prindă și să-L ducă
La fel ca și pe-un tâlhar.
O, dimineața e pustie,
Noapte-a dispărut,
Totul e-nvelit în misterul albei dimineți;
Privighetoarea tristă
Nu-și mai cântă vechiul glas,
Căci în grădina Ghetsimani
Doar lacrimi au rămas.
Îngenunchiat, cu crucea-n spate
Și cununi de spini,
Fiul lui Dumnezeu, pe munte,
Rabdă-ntre străini.
Calvarul suferinței nemiloase a urcat,
Trupul e atârnat pe cruce,
Sângele-i vărsat.
Mi-au străbătut cuiele carnea,
Sângele-a curs văi
N-am făcut-o pentru Mine,
Ci pentru voi, cei răi.
Și dacă credeți în Mine,
Vă dăruiesc iertare,
Și-n jertfa din Calvar,
Viață veșnică în dar!