291.
Era odat-o tainică grădină
Era odat-o tainică grădină
În care Domnul se ruga plângând,
Și fața Lui, cea plină de lumină,
Era-ntristată până la mormânt.
De multe ori pe față El căzuse
Și se ruga cu mult amar, nespus:
"Să treacă, Tată, să nu beau paharul!"
Paharul suferinței lui Isus.
În Ghetsimani, grădină neuitată,
În Tine plânge Domnul cu amar –
Și apoi se-mbracă-n haina umilinței
Și-și pregătește drumul spre Calvar.
O, Ghetsimani, grădină neuitată
Tu ai văzut durerea lui Isus,
Pe Iuda, când a sărutat o dată
Pe Domnul strălucirilor de sus!
O, Ghetsimani, aș vrea să fiu în Tine,
Să văd și locul unde El a plâns;
Să plâng și eu, cu lacrimi și suspine,
Să plâng, căci pentru mine El a plâns!