56.

Eu mă-ncred în Domnul și-n al Său Cuvânt

Eu mă-ncred în Domnul și-n al Său Cuvânt, El îmi e Păstorul, El, Cel bun și sfânt. Lipsă nu voi duce nicicând de nimic, Căci El se-ngrijește, chiar de cel mai mic. Cor: Domnul mi-e Păstorul, Eu Lui mă-ncredințez. Domnul mă conduce, Lui vreau să-I urmez. El mă paște-întruna doar în verzi pășuni; La ape și-odihnă duce pe cei buni; El înviorează sufletu-mi zdrobit, Pe cărarea vieții sunt călăuzit ! Chiar de-ar fi să vină griji sau orice rău, Nu mă tem, căci Domnul m-apără mereu El este cu mine, mângâierea mea. Domnul mi-e păstorul. El mă va salva! Fericirea-n viața mă va insoți, Îndurarea-I sfântă mă va ocroti; Dacă asculta-voi de al meu Păstor, El mă va conduce l-al vieții izvor.