Ascultai cândva, Isuse, vocea

Ascultai cândva, Isuse, Vocea Ta duioasă, Și de-atuncea nu-i cântare S-o mai simt frumoasă! Nu-i nici o cântare-n lume S-o mai simt frumoasă! Ți-am văzut odată chipul Alb ca de ninsoare, Și de-atuncea nu-mi mai pare Albă nici o floare! Nu-mi mai pare-n lumea asta Albă nici o floare! Însetat, băui odată Apa Ta cerească - Și de-atuncea nu-s izvoare Să mă răcorească, Nu mai sunt izvoare-n lume Să mă răcorească! Legănatu-m-a odată Dorul de iubire – Și de-atuncea nu-i pe lume Nici o fericire, Nu mai simt în lumea asta Nici o fericire! Ți-a simțit odată mâna Inima-mi sărmană - Și de-atuncea nu-s pe lume Mâini să lege-o rană, Nu mai sunt pe lumea asta Mâini să lege-o rană! Și mă-ntreb; de n-ar fi, oare, Dragoste curată - Cine-ar mai putea să aibă Inimă-alintată? Cine-ar mai putea să aibă Inimă-alintată?