725.
De sunt câte-odată-ntristat
De sunt câte-odată-ntristat
Și-n inima mea disperat,
Pe când na-m ce să mă-ngrijesc
De lucrul pamântesc,
Atunci strig către Dumnezeu
Să stâmpere necazul meu;
Căci grijurile-astea lumești,
Nu sunt daruri cerești.
Mi-aduc aminte de Isus,
De Cel ce aceasta ne-a spus:
Să nu avem grijuri mereu,
Că-n cer e Dumnezeu.
Atunci aminte îmi aduc
De-al meu cântec așa plăcut,
Și-ncep să cânt încet, frumos,
Tot cu suflet duios.
Din ce în ce cântarea mea
Cu foc, mai tare va suna,
Ceru-norat se-nsenină
De-o rază-n inimă.
Că-L văd pe-al meu Mântuitor.
Pe al meu Binevoitor,
Și-așa, în loc de plâns, suspin,
De bucurie-s plin.