792.

Către Tine, Doamne

Către Tine, Doamne - video
Către Tine, Doamne, Gândul mi-l îndrept, În ispite și-n necaz puteri aștept. Peste mine vremuri grele au trecut, Tu, Isus, cu brațul tare m-ai ținut. Cor: Am trecut biruitor prin încercări, În ispite și-n necaz mi-ai dat puteri, Astăzi, Doamne-Ți mulțumesc, Și plângând Te rog, Isuse, să mă ierți, Pasul meu mai sigur Către cer să-ndrepți. Vreau, Isuse, să fiu altfel decât sunt, Schimbă-mi viața cât Sunt înca pe pământ. Fă-mă sfânt, Isuse scump, ca să iubesc Și pe-aceia care mă batjocoresc. Azi te rog să fii al meu conducător, Dă-mi puterea să-Ți fiu Ție următor. Proslăvește-Ți Numele în viața mea, Și acum și-n veșnicii nu mă uita.