943.
Zi de zi, clipită de clipită

Zi de zi, clipită de clipită,
Eu primesc sfinte puteri de sus,
Să înving mereu orice ispită,
Fiind condus de-al meu iubit Isus.
Cor:
El, ce-ntrece orice bunătate,
Îmi dă zilnic tot ce are mai bun,
Sunt convins că Domnul știe toate,
Lui mă-nchin și mă supun.
Zi de zi, El însuși mă-nsoțește,
Pași-mi poartă în chip minunat.
Și-astfel, orice rău ce-asupra-mi vine
Spre-al meu bine va fi preschimbat.
Cor:
El, Cel ce este Atoputernic,
Mă păzește cu sfânt brațul Său.
Mă-ncred în Cuvântul Său cel veșnic
Și-L urmez voios, mereu.
Mă ajută-n orice încercare
Să mă-ncred ferm în Cuvântul Tău,
Ca să nu pierd dulcea mângâiere,
Ce-o primesc mereu la sânul Tău!
Cor:
Mă ajută ca orice durere
S-o primesc ca și din mâna Ta,
Ceas cu ceas, purtat de-a Ta putere,
Pân-ajung în țara mea!